Blat de mălai cu cremă de tofu și portocală

Valori nutriționale la o porție/bucată

  • 248 kcal
  • 6g proteine
  • 10g grăsimi
  • 34g carbohidrați

Mod de preparare

Într-un bol mai mare amestecați făina de porumb împreună cu uleiul de cocos, laptele, cacao olandeză, praful de copt și mierea.

Turnați aluatul obținut într-o formă de copt (25 cm × 25 cm) și coaceți la 160–170 °C timp de 30 de minute.

Între timp pregătiți crema. Topiți ciocolata neagră pe baie de apă* și mixați-o apoi împreună cu tofu, cacao olandeză, miere, suc de portocală și coajă rasă. La final incorporați merișoarele în compoziție.

Lăsați blatul copt să se răcească. Apoi ungeți-l cu cremă, presărați migdale lamele, tăiați în bucăți egale și serviți.

*Pentru baia de apă pregătiți o oală și un bol de sticlă sau inox care să poată fi introdus în oală fără să atingă fundul acesteia. Turnați o cantitate mică de apă în oală (doar atât cât nivelul să nu atingă fundul bolului mai târziu) și încălziți până când apa fierbe ușor. Între timp rupeți ciocolata în bol. Când apa din oală începe să clocotească, reduceți flacăra la minimum, introduceți cu grijă bolul cu ciocolată și lăsați compoziția să se topească treptat deasupra aburului fierbinte, amestecând continuu.

*Tofu este un aliment fabricat din lapte de soia, care se umflă, se coagulează și apoi se mixează. Rezultă o masă care este utilizată în continuare în principal ca înlocuitor de carne și brânză pentru vegani și vegetarieni.

RECOMANDARE

Crema din tofu o puteți pregăti și separat. Puneți-o într-un borcan și luați-o ca gustare la serviciu sau la școală.