Mai întâi pregătiți aluatul. Într-un bol de mărime medie puneți făina, zahărul, untul și gălbenușul și amestecați bine totul, astfel încât ingredientele să se unească într-un aluat mai tare. Apoi adăugați alunele de pădure și încorporați-le în aluat.
Aluatul astfel pregătit modelați-l într-un sul mare sau 2 suluri mai mici (aproximativ 3 cm în diametru), înfășurați în folie alimentară și lăsați să se odihnească cel puțin 8 ore (preferabil peste noapte).
Odată ce aluatul s-a odihnit, preîncălziți cuptorul la 170 °C, pregătiți tava și căptușiți-o cu hârtie de copt. Îndepărtați folia de pe sul, treceți-l ușor prin zahăr brun și tăiați rondele de aproximativ 0,7 cm grosime. Așezați rondelele pe hârtia de copt, puneți tava în cuptor și coaceți până se rumenesc, 18–22 de minute la 170–175 °C.