Kulebiak (ruladă cu umplutură)

Valori nutriționale la o porție/bucată

  • 486 kcal
  • 23g proteine
  • 20g grăsimi
  • 51g carbohidrați

Mod de preparare

Pregătiți aluatul pentru plăcintă. Cerneți 320 g de făină de speltă într-un bol mare, adăugați 1 ou, untul topit și 120 ml de apă călduță. Amestecați ingredientele și frământați aluatul.

Acoperiți bolul cu un șervețel și lăsați deoparte.

Pregătiți ingredientele pentru umplutură. Fierbeți orezul. Între timp curățați ceapa și tăiați-o cubulețe. Scurgeți ciupercile înmuiate. Încălziți

1 lingură de ulei de măsline într-o tigaie, adăugați ceapa și căliți-o 5 minute la foc mediu. Apoi adăugați ciupercile, turnați puțină apă, acoperiți cu un capac, reduceți focul și înăbușiți la foc mediu 10 minute – până apa se evaporă și ciupercile se înmoaie.

Luați tigaia de pe foc. Fierbeți 3 ouă tari, curățați-le și tăiați-le în jumătăți. Tocați mărunt mărarul.

Curățați somonul. Preîncălziți cuptorul la 180°C.

Presărați făină de speltă pe blat sau pe planseta de lucru. Puneți aluatul pe plansetă, întindeți-l într-o foaie de aproximativ 2 mm grosime și așezați-o pe o tavă

tapetată cu hârtie de copt.

Pregătiți un bol mare, amestecați în el orezul fiert, ceapa cu ciupercile înăbușite, mărarul, sare și piper.

Puneți jumătate din umplutură în mijlocul foii de aluat și întindeți-o uniform, lăsând marginile libere cu aluat 'gol', cu care veți acoperi umplutura.

Peste umplutură așezați fileul de somon, ouăle fierte și restul de orez cu ciuperci. Apoi acoperiți umplutura cu o parte a aluatului, apoi cu cealaltă, formând un strudel. Introduceți marginile scurte pe dedesubt.

Bateți 1 ou și ungeți strudelul cu el. Puneți tava în cuptorul preîncălzit și coaceți 30−35 de minute la temperatura de 170−180°C.