Salată cu pui, quinoa și grapefruit

Valori nutriționale la o porție/bucată

  • 582 kcal
  • 39g proteine
  • 22g grăsimi
  • 54g carbohidrați

Mod de preparare

Clătiți quinoa de cel puțin 2 ori sub apă rece. Transferați-o apoi într-o oală, turnați 200 ml de apă (sau cantitatea indicată pe ambalajul produsului) și aduceți la fierbere.

Sărați amestecul din oală, reduceți flacăra la foc mic și lăsați quinoa să fiarbă 15–20 de minute până se înmoaie.

În timp ce fierbe quinoa, coaceți pieptul de pui. Mai întâi amestecați împreună scorțișoara, chimenul roman măcinat, ardeiul cayenne, un praf de sare și un praf de piper și acoperiți pieptul de pui cu amestecul rezultat.

Pregătiți acum o tigaie mai mică potrivită pentru cuptor, încălziți în ea 1 linguriță de ulei de măsline, adăugați carnea de pui acoperită cu condimente și prăjiți-o la foc mediu 3 minute pe o parte și 2 minute pe cealaltă parte.

Transferați apoi întreaga tigaie împreună cu carnea în cuptorul preîncălzit și coaceți 10 minute la 170 °C.

Între timp, tăiați pulpa de grapefruit în bucăți de aprox. 0,5 cm, transferați grapefruitlu tăiat într-un bol și adăugați migdalele și stafidele.

Când quinoa este gata, adăugați-o în bol peste grapefruit, migdale și stafide, amestecați totul și transferați amestecul rezultat pe o farfurie de servire.

Când pieptul de pui este gata copt, scoateți-l din cuptor, tăiați-l în felii și adăugați-l pe farfurie peste amestecul de quinoa. În final, sfărâmați brânza de capră în farfurie, presărați menta proaspătă peste întreaga salată și serviți.

RECOMANDARE

*Quinoa roșie poate fi înlocuită în rețetă cu orez roșu sau

orez negru